Nicolae Ciucă, prima declarație după ce a fost desemnat premier: „Sper ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă”

Data publicării:
Nicolae Ciucă, primele declarații la Palatul Cotroceni, la pupitru
Nicolae Ciucă, primele declarații la Palatul Cotroceni, după ce a fost desemnat premier. Foto: presidency.ro

Nicolae Ciucă a declarat luni, după ce a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, că speră ca joi să obțină votul Parlamentului.

„În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlamentul României, astfel încât să putem să realizăm un guvern care să asigure stabilitatea țării. Practic, cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemia COVID-19, criza energetică și, de asemenea, să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile necesare pentru implementarea PNRR și este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate în Romînia, precum și un program de măsuri sociale astfel încât să poată să fie acoperite toate problemele create de situația de criză în care ne regăsim. (...) Sper ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă la nivelul echipei guvernamentale”, a declarat Nicolae Ciucă după ce Klaus a anunțat desemnarea sa pentru a forma un nou guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, în urma consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare, care au avut loc la Palatul Cotroceni. PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au mers împreună la consultări, după ce au finalizat duminică discuţiile privind formarea noului guvern. USR a refuzat să se mai prezinte la discuții.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce face Roberta Anastase după ce a plecat din politică. A ajuns într-o poziție cheie în domeniul financiar
Digi FM
Dan Negru, reacție după căderea Guvernului Bolojan: „Relax! La ce bună panica? Am prins multe șanse din astea”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cleopatra Stratan, mai senzuală ca niciodată în vacanța din Spania. Fetița care cânta "Ghiță" s-a transformat...
Film Now
Rita Wilson, despre clipa în care a decis să dea o șansă unei pasiuni vechi: „Nu voi uita niciodată, a fost o...
Adevarul
Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că oficiază slujbe ilegale într-un fost local, după prescrierea...
Newsweek
Bani pierduți la pensie. Înalta Curte a decis care adeverințe nu sunt acceptate la recalcularea pensiilor
Digi FM
Mereu șic și în formă! Joan Collins din "Dinastia", fabuloasă și fără operații la 92 de ani, la brațul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hantavirusul și cum se transmite. Boala rară care a declanșat alertă pe un vas de croazieră
Digi Animal World
Femeie atacată de un lup într-un mall din Germania. Animalul sălbatic a dat buzna în centrul comercial în...
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur pentru apariția la Met Gala alături de noua parteneră, Sutton Foster: „Mi-am...
UTV
Jessica Alba a atras toate privirile în costum de baie la 45 de ani. Actrița a petrecut pe iaht alături de...